Obiective turistice

Parcul Național Semenic – Cheile Carașului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național, zonă specială de conservare), situată în partea sud-vestică a României, pe teritoriul județului Caraș-Severin.

Localizare
Aria protejată se află în partea central-vestică a județului Caraș-Severin (pe teritoriile administrative ale orașelor Anina și Reșița și pe cele ale comunelor Bozovici, Brebu Nou, Carașova, Goruia, Mehadica, Prigor, Teregova și Văliug).

Descriere
Prima propunere de instituire a Parcului Național Semenic – Cheile Carașului a avut loc în anul 1982, acesta urmând să fie declarat arie protejată prin Legea nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate). În anul 2003, prin Hotărârea de Guvern nr. 230 din 4 martie (privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora), urmează să se restabilească limitele și suprafața acestuia.

Parcul național se suprapune atât sitului de importanță comunitară – Semenic-Cheile Carașului, cât și ariei de protecție specială avifaunistică – Munții Semenic-Cheile Carașului. În perimetrul parcului național sunt incluse un număr de zece rezervații naturale, constituite în zone de conservare specială strict protejate: Buhui – Mărghitaș, Bârzavița, Cheile Carașului, Cheile Gârliștei, Izvoarele Carașului, Izvoarele Nerei, Peștera Buhui, Peștera Comarnic, Peștera Popovăț și Peștera Răsuflătoarei.

Grupă muntoasă a Munților Banatului, Munții Almăjului se întind până la cursul Dunării dintre Orșova și Sichevița și cuprinde zona denumită „cazane” datorită segmentului de 9 kilometri în care lățimea fluviului se îngustează până la aproape 230 de metri. Cazanele Dunării încep cu Cazanele Mari, lungi de 4 kilometri, continuă cu Golful Dubova la capătul căruia încep pe o distanță de 3 kilometri Cazanele Mici.

Ambele părți ale cazanelor creează versanți abrupți, în vârful cărora poți ajunge relativ ușor prin mai multe trasee care pot fi parcurse fără prea mult efort.

Spectacolul zonei îl vezi imediat cum te apropii de Orșova și te întâlnești cu drumul care merge chiar pe malul Dunării. Pe măsură ce  înaintezi încep să se arate în fața ta Cazanele Mici, iar privirea nu are cum să ți se mai desprindă de pe ele. Cel puțin la o primă întâlnire, zona are puterea să te lase fără cuvinte.

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” Verendin – ridicată în anul 1841
categ. I rural A; 339 familii cu 1426 credincioşi;
Ruga localităţii: Duminica Tuturor Sfinţilor (prima duminică după Rusalii)

Adresa bisericii: 327251 Verendin nr. 84, comuna Luncaviţa
Adresa casei parohiale: 327251 Verendin nr. 334, comuna Luncaviţa
Paroh: Pr. iconom-stavrofor SOLOMON SÎRBU
N: 07.12.1981 – Caransebeș, jud. Caraș-Severin.
Hirotonit în anul 2011.
Preot la Verendin din anul 2019.
Tel.: 0734238148;
Email: sarbu.solomon19@gmail.com

Parohia este situată în satul Verendin, comuna Luncavița,  județul Caraș-Severin și se găsește în partea de Nord-Vest de Orșova la o distanță de 40 km și de Băile Herculane la o distanță de 20 km. Este așezată între dealuri, se întinde pe o lungime de 3 km în vecinătatea Luncaviței și Mehadicii, fiind înconjurată de dealuri, spre Apus Tâlva 734 m, după Goruni și Prislop care au 629 m, spre miazănoapte Miloșca 489 m.

Satul – menţionat documentar deja în 1439 – a fost așezat inițial în imediata apropiere a comunei Mehadica, despărțită fiind de hotarul natural, apa Verendinului. Întemeietorii satului Verendin au locuit mai întâi pe o latură a teritoriului, așa numitul Șăstu, în jurul satului Mehadica. În urma diferitelor năvăliri, locuitorii de aici au avut foarte mult de suferit; localitățile fiind  prea expuse pericolului, şi-au părăsit vatra părintească. Astfel megicanii s-au așezat în apropierea apei Megica, iar veringenii pe un loc mai scutit, între munți, numit Piciurini, iar ceva mai târziu în imediata apropiere pe locul numit Săliște, pe malul pârâului ,,apa Verendinului”. Din cauza deselor inundații produse de acest pârâu, vatra satului a fost mutată de pe malurile apei și așezată mai sus  pe dealul Săliște care are forma unei cetăți de unde ușor se poate privi în toate laturile; acolo se află și astăzi.

Vezi mai mult

Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” Luncaviţa – ridicată în anul 1824
categ. I rural B; 190 familii cu 690 credincioşi
Adresa bisericii: 327250 Luncaviţa, nr. 50
Adresa casei parohiale: 327250 Luncaviţa, nr. 223

Paroh: Pr. VASILE-FLORIN PREDESCU
N: 17.02.1966 – Lugoj, jud. Timiș
Hirotonit în anul 1994.
Preot la Luncavița din data de 01.10.2021.
Tel.: 0728633292
Email: predescu.vasile.florin@yahoo.com

Parohia Luncavița este aşezată într-o regiune deluros-muntoasă a judeţului Caraş-Severin, în bazinul de pe versantul sud-vestic al cumpenei apelor numită Poarta Orientală, la o distanţă de 4 km de staţia Poarta, pe marginea pârâului Luncaviţa care îşi are obârşia în apropierea Munţilor Semenic. În partea de est Parohia Luncaviţa se învecinează cu Parohia Domaşnea, în partea de sud cu Parohia Mehadica, în partea de vest cu Parohia Verendin, iar în partea de nord cu Parohia Teregova.

Tradiţia spune că în vechime, în afară de Luncaviţa propriu-zisă, ar fi fost şi o Luncaviţa Mică aşezată la sud-vest de Luncaviţa, pe marginea pârâului ce coboară de la Verendin şi Poieniţa, pe locul numit Sălişte, în actualul hotar al Parohiei Verendin. Mai târziu locuitorii Luncaviţei mici s-au mutat din această vale, probabil din cauza unor inundaţii provenite de la ploile torenţiale, s-au mutat mai spre deal, unindu-se cu locuitorii Verendinului.

Tradiţia ne mai spune că primele familii care apar la Luncaviţa ar fi fost români ortodocşi care ar fi venit din Oltenia, din apropierea actualului oraş Cetate, de la locul numit Valea Oii. Printre familiile strămutate se numărau: Traisteu transformându-se în Trastău, Badea în Bădescu, Vuc în Vuculescu, Şerba în Şerbescu. Familiile Trastău şi Bădescu s-au aşezat pe malul stâng al pârâului Luncaviţa, iar celelalte familii s-au aşezat pe malul drept al pârâului Luncaviţa.

Luncaviţa apare în documente la 1440. În 1773 avea 110 case, în anul 1935 – 348 case (cu 1.348 inşi), la 2002 avea 997 locuitori; în 1788 satul a fost incendiat de otomani. În răstimpul confiniului militar, localitatea aparţinea de compania din Teregova. Numele satului a fost dat de vechii slavi care au fost asimilaţi timpuriu de către românii din zonă.

Credincioşii Parohiei Luncaviţa şi Parohiei Verendin au avut o singură biserică de lemn până în anul 1824, numită „Biserica bătrână”, situată la locul numit „Valea Sârbului”. Pe locul altarului acestei biserici, preotul Ioan Popovici a înălţat o cruce de piatră. Biserica actuală cu hramul „Sf. Proroc Ilie Tezviteanul” a fost zidită în anul 1824. Pe plan administrativ-gospodăresc s-au realizat următoarele: biserica a fost înzestrată cu mobilier nou, cu încălzire centrală, au fost refăcute exteriorul bisericii şi icoanele exterioare, aleea din jurul bisericii, au fost înlocuite geamurile vechi cu geamuri noi termopan, în curtea bisericii a fost ridicată o troiţă de către primărie.

Vezi mai mult